Filme pe care nu știai că vrei să le vezi

filmepart1

Jur că urăsc introducerile.

Adică, pot să scriu trei variante diferite ale cuprinsului și să îmi placă toate, dar nu știu cum să încep.

Așa că, sper că primele două fraze o să te distragă destul de mult încât să nu observi că o să trec direct la subiect.

În această postare, m-am gândit că poate te-ar interesa o listă a filmelor mele preferate. Nu, nu e bine, nu pot să spun „listă a filmelor mele preferate”, nici măcar eu nu aș da click pe așa ceva, deci lasă-mă să reformulez: FILME PE CARE NICI TU NU ȘTIAI CĂ VREI SĂ LE VEZI!

Cu plăcere.

Mereu m-a pasionat industria cinematografică, poate și din cauza faptului că mă sperie actorii de teatru, așa că mi-am îndreptat atenția către filme. Cred că „Nea Mărin Miliardar” și toată seria „B.D” sunt primele filme care chiar mi-au convins eul de 5 ani să caute din ce în ce mai multe, astfel încât să pot face diferența dintre ceva calitativ și ceva făcut doar ca să existe.

Abia în ultimii 3-4 ani, am realizat ce genuri mă reprezintă și ce mă face să îmi doresc să închid laptopul și să stau în colțul unei camere ca să pot avea un atac de anxietate. Și „Kill Bill” este exact acel tip de film pe care o să le evit pentru tot restul vieții mele, deși știu ce hype este în jurul lui Quentin Tarantino. Pur și simplu, poveste mi s-a părut exagerată, un fel de „Îngerii lui Charlie”, numai că una dintre… vipere a hotărât să le omoare pe celelalte deoarece o trădaseră. Sunt atâtea motive pentru care acest film mi-a întors stomacul pe dos, dar eu cred în „promovează ce iubești, nu critica ceea ce urăști”, dar sigur o să fac și o listă a filmelor care m-au bulversat atât de rău încât nu am mai vrut să ies din casă…de distracție.

Astfel, o să clasific filmele care chiar cred că sunt reprezentative pentru genurile mele preferate și acestea sunt:

  • ANIMAȚIILE

Nici eu nu înțeleg exact ce se petrece în minte mea atunci când văd un film de animație, dar încă nu am găsit un film din acest gen la care să nu apreciez cel puțin un aspect. Cel mai des, plâng la animații. Adică, „Titanic” m-a lăsat rece  (așa cum l-a lăsat și pe Jack) poate și pentru faptul că atunci când l-am privit pentru prima oară, urlam în disperare: „AVEȚI AMÂNDOI LOC PE UȘA AIA, ROSE DĂ-TE MAI ÎNCOLO!” sau „DE CE NU AI RĂMAS ÎN BARCĂ CU MAMA TA, AȘA L-AI FI SALVAT ȘI PE JACK PENTRU CĂ AR FI AVUT LOC PE UȘĂ!”. Trecând peste, filmele mele de animație preferate:

  1.  COCO (2017)

coco

Sincer, nu am cuvinte să exprim cât de mult m-a atins filmul ăsta, așa că o să spun atât: L-am văzut de 3 ori și am plâns de fiecare dată.

Povestea este spusă într-un mod atât de frumos, prezintă cultura mexicană astfel încât aproape uiți de realitatea acestei țări (recomand El Chapo ca să înțelegi mai bine) și spre deosebire de alte filme produse de Disney, promovează valorile familiei și nu ideea de a lăsa totul în urmă pentru a-ți îndeplini visul, pentru că până la urmă, dacă nu ai o familie care te susține, nu ești un om realizat.

Să nu mai vorbim de peisajele superbe care probabil au durat de 5 ori mai mult decât filmul propriu-zis.

Finalul te va emoționa cel mai mult, la mine a atins coarda sensibilă și sunt mândră de asta.

Vreau să mai spun și de coloana sonoră pe care o ascult de fiecare dată pe Spotify când mă simt copleșită. Îmbină clasicele mexicane cu stiluri moderne, cu mult folk, la care se adaugă și niște versuri care la rândul lor, ar putea alcătui scenariul unui nou film, dacă are sens.

2. WALL-E (2008)

walle.gif

 

WALL-E are loc într-un viitor nu tocmai îndepărtat unde toți oamenii au fost mutați în spațiu  și trăiesc la bordul unei nave spațiale.

Acolo, majoritatea sunt supraponderali din cauza lipsei de mișcare: practic, ei nu depun niciun efort, sarcinile lor erau îndeplinite de roboți sau diferite mașini. Spre exemplu, ei nu se deplasau folosindu-și picioarele, aveau la dispoziție „scaune plutitoare” care le ofereau mâncare câtă doreau și care puteau simula orice mediu sau scenariu.

Viața lui WALL-E avea să se schimbe atunci când în misiunea lui apărea și roboțica EVA , opusa lui din toate punctele de vedere: o androidă frumoasă, performantă al cărei scop era de a colecta dovezi că se mai poate locui pe Pământ. Spre norocul ei, WALL-E găsise o plantă, suficientă să demonstreze că solul este încă fertil, dar la atingerea ei, EVA se blocase.

Consider că o parte din farmecul acestui film este dat de modul în care cei doi roboței comunicau doar din priviri, singurul cuvânt pe care îl știa WALL-E era „EVA”; pe când oamenii, deși puteau să vorbească, uitaseră ce conta cu adevărat: o viață lipsită de stres, nu este neapărat una fericită.

3. UP (2009)

UP.gif

UP este genul de film care te face să vrei să te îndrăgostești chiar dacă ești cea mai rece persoane din lume.

Te va face să zâmbești, te va dezamăgi, îți va frânge inima… și nu vorbesc de iubirea propriu-zisă, vorbesc de plot-ul filmului.

Este atât de simplu, dar atât de bine prezentat, iar în final, vei vrea să afli povestea de dragoste a bunicilor tăi.

Conflictul principal dintre bătrânel și copil este unul savuros, este de remarcat felul în care cel dintâi ajunge în final să țină la micuț în ciuda faptului că la început dorea doar să fie lăsat în pace.

Este un film de care efectiv te vei îndrăgosti din toate punctele de vedere.

4. Finding Nemo (2003)

nemo

Spre deosebire de tema familiei, discutată în începutul acestui film, „În căutarea lui Nemo” are mai multe elemente de comedie, nu există două personaje identice, iar lucrul care îi unește pe toți în final este bunătatea, dorința de a fi utili și nu în ultimul rând, salvarea lui Nemo.

Există bineînțeles și continuarea, „În continuarea lui Dory” pe care am refuzat să o văd deoarece am auzit cum se termină și am vrut ca lucrurile să rămână exact ca în primul film.

5. Hotel Transilvania (2012)

httrans

Anul acesta urmează să apară partea a treia, dar dacă e ceva ce urăsc, sunt continuările.

Primul film a fost perfect și nu cred că avea nevoie de o a doua parte, să nu mai zicem de a treia plus un serial Disney…

Majoritatea filmelor animate aduc în prim-plan familia, iar aici întâlnim tatăl protector care nu vrea să accepte ideea că într-o zi odrasla sa o să crească și o să se îndepărteze de el și copilul care vrea să învețe din propriile greșeli pentru a-i demonstra părintelui că se poate descurca și singur.

Și aici, sunt multe momente comice, personaje bizare, diversificate, din mai multe mitologii și legende urbane, iar un motiv de mândrie pentru noi românii este faptul că legendele noastre au inspirat această peliculă care cu siguranță a crescut numărul turiștilor în Transilvania.

  • Filmele de dragoste

Nu, nu sunt o persoană romantică deloc, dar filmele acestea siropoase nu au cum sa nu atingă până și cea mai cinică minte (aici nu credem în „urmează-ți inima” sau „alege cu inima”, dar ăsta este un alt articol).

Așadar, atâta timp cât un film este bine făcut, trece testul timpului și îmi dă o stare bună, nu mă interesează ce gen este.

  1.     Pe aripile vântului(1939)getw

Iubesc filmul ăsta din prea multe motive. Este unul dintre preferatele mamei mele, ea mi-a dat ideea să îl privesc, ba chiar a stat cu mine pe toată durata lui, iar finalul ne-a prins pe amândouă plângând.

Auzisem multe despre Gone with the wind, iar când am văzut că are vreo 2-3 ore, am zis nu mulțumesc. Dar, mai bine îți petreci 3 ore cu un film de calitate, cu o poveste superbă, care te ține cu sufletul la gură până la final, decât să te uiți la niște mediocrități cu rating de 6.

O să trăiești fiecare scenă la maxim alături de eroina noastră, Scarlett O’Hara, o tipă încăpățânată ce iubește să fie în centrul atenției care este nevoită să își dea lumea peste cap, să se maturizeze și să învețe să facă sacrificii pentru binele ei.

Pentru sfârșitul anilor 30, este cu adevărat o capodoperă, atât din punct de vedere al scenariului, al decorului, dar și a costumelor.

2. 4 Nunți și o Înmormântare (1994)

4WAF

Deși este un film pe care l-am vizionat destul de recent, pot spune că efectiv mi-a făcut viața mai bună pe o perioadă de cel puțin 3 zile.

Este genul de film pe care vrei să îl privești într-o zi ploioasă de vară sau primăvară cu un ceai sau o ciocolată caldă (cafea nu beau pentru că mă adoarme), după-amiaza, cu telefonul închis. Un scenariu perfect pentru antisocialii cu anxietate, știu.

Să nu mai menționez faptul că Hugh Grant este unul dintre actorii mei preferați din toate timpurile, adică este superb, mai ales în acest film în care personajul lui, Charlie, este un tip amețit, goofy, căruia îi este teama să intre într-o relație serioasă, de-asta axându-se numai pe aventuri. Suntem purtați în lumea lui, în care fiecare lună îl aducea la o nouă nuntă a vreunui prieten de-al său. Asta până când întâlnește o fată care îl completează din toate punctele de vedere pentru care ar fi dispus să renunțe la burlăcie, dar aceasta îl refuză de mai multe ori, în ciuda atracției evidente dintre ei.

3. Pur și simplu, dragoste (2003)

la

Nu vorbesc din experiență, dar nu cred că acesta este tipul de film pe care vrei să îl vezi alături de persoana iubită pentru că s-ar putea ori să scoată la iveală unele probleme ale relației voastre urmate de: „tu de ce nu poți să faci așa” sau „nu ar fi frumos dacă și tu…” sau dimpotrivă te va face să realizezi ce norocos ești că ai în viața ta persoana respectivă. Vor fi momente de „awwee” și de „nuuu, de ce ai face asta??”, este un film al extremelor, dar ceea ce îl face special, în afară de Hugh Grant, este realitatea din spatele poveștilor prezentate, vreo 6 la număr.

Concluzia este una simplă: poți găsi iubirea unde nu te aștepți.

4. A Walk to Remember (2002)

awtr

Probabil unul dintre cele mai iubite filme ale acestui deceniu, A walk to remember este un adevărat carusel al emoțiilor.

Deși la început poveste ți se poate părea una clișeică: „băiatul rău vrea să se schimbe/fata bună se îndrăgostește de tipul rău”, finalul te va surprinde și îți va demonstra că unii oameni chiar sunt făcuți unul pentru celălalt și că poți influența atitudinea unei persoane, oricât de inabordabilă ar părea.

Este un film plăcut de urmărit în orice moment pe care personal l-am revăzut de trei ori, de fiecare dată înțelegând ceva nou.

5. Me before You (2016)

mby

Alt film care intră în categoria „văzut cu mami”. Acesta este de fapt primul film văzut la cinema, iar eu așa cum am mai spus, nu sunt o persoană care plânge prea ușor. În sală eram eu, mami și încă trei fete pe rândul din spate. Nu știu cum să spun, dar am plecat plângând, toate cinci, zâmbindu-ne cu sensul de „aoleu, ce nedreaptă e viața asta, cât estrogen consumat”.

Este adaptarea cărții cu același nume de Jojo Moyes, iar acest film m-a făcut să cumpăr și cea de-a doua carte (care cam dă spoiler întregului film așa că nu o să îi dau numele), deși eu urăsc continuările.

Nu am nimic de reproșat, personajele sunt adorabile, iar chimia dintre ei se observă încă din primele scene.

  • TEEN SHIT…dar nu chiar
  1. Jurnalul unui adolescent timid (2012)

pobaw.gif

Cred că acest film este una dintre cele mai realiste, mai obiective și mai sincere reprezentări ale vieții de adolescent.

Pot jura că am avut acest gen de conversații cu prietenii mei, mai mult de atât, fiecare personaj este valorificat, toți au povești diferite și se confruntă cu diverse probleme.

Filmul prezintă în primul rând povestea lui Charlie, un băiat care încearcă să își facă prieteni, încercând astfel să treacă peste moartea celui mai bun prieten al său, căruia îi scrie adeseori. Este ecranizarea romanului cu același nume pe care deși am avut ocazia să îl citesc, nu am vrut.

Cred că, până la urmă, fiecare se poate regăsi în unul din personaje, iar finalul te va găsi nepregătit.

2. Fete rele (2004)

mg

Mean Girls este probabil cea mai reprezentativă comedie pentru adolescenți care, spre deosebire de alte filme, are un mesaj pozitiv, acela că toți suntem diferiți și trebuie să îi acceptăm pe cei din jurul nostru așa cum sunt.

Ești introdus în lumea „Plasticelor”, fetele populare care reușesc să o corupă pe noua-venită din Australia, Cady. Aceasta voia să le distrugă pe Plastice, dar ajunge să devină ca ele, astfel încât o să facă niște gesturi pe care o să le regrete. Îmi place să spun că acest film este iconic, fie că vorbim despre faimoasa „Burn Book” sau frazele celebre: „Miercurea purtăm roz”, „So fetch!” și multe altele, nu vreau să îți dau spoilere.

3. Heathers (1988)

heathers

Heathers este considerat drept originalul Mean Girls, având în vedere că și aici există un grup al fetelor rele, numit bineînțeles Heathers. Dar, Heathers atinge subiecte și mai întunecate decât Mean Girls și este mai greu de privit și înțeles.

În unele momente, ar putea să pară stupid, dar eu cred că este reprezentativ pentru sfârșitul anilor 80. Adică, filmele pentru adolescenți trecuseră deja de faza Grease, iar Heathers reprezintă un punct de început pentru filmele cu subiecte mai complexe.

Pe lângă faptul că are doi dintre actorii mei preferați, Winona Ryder (acum joacă un rol superb în Stranger Things) și  Christian Slater pe care l-am redescoperit în Mr. Robot (de departe unul dintre cele mai bune seriale pe care le-am văzut, dar asta e altă postare), povestea este una genială, un fel de comedie-întunecată.

Veronica se îndrăgostește de JD alături de care încep o serie de crime pentru a-i ucide pe toți copiii răi din liceu. Acești Bonnie și Clyde încep omorurile din întâmplare, după ce una din Heather-e moare accidental. Dacă vrei să știi cum se încheie această aventură, îți sugerez să te uiți la film, nu te va dezamăgi.

4. The Breakfast Club (1985)

tbc

The Breakfast Club este alt film din anii 80 care adoptă subiecte mai serioase, de la abuzurile familiale, la cele emoționale. Astfel, aflați la detenție, cinci adolescenți care până atunci nu avuseseră nicio treabă unul cu celălalt, ajung să se cunoască mai bine, ba chiar să lege relații.

Vreau să spun, nu cred că sunt mai mult de 7-8 decoruri diferite în tot filmul, toată acțiunea stă în plimbările lor pe holurile liceului, dar ceea ce îl face special este dialogul. Până la final, fiecare personaj își deschide sufletul, își abandonează masca pe care o poartă zi de zi și reușim să îi cunoaștem cu bune și cu rele.

Este tot o comedie mai dark care propune teme sensibile, dezbătute de toți cinci, bineînțeles fiecare personaj reprezintă câte o tipologie diferită. Are și puțină dragoste, dar accentul este pus mai mult pe „disecarea” relațiilor dintre adolescenți.

5. 10 Things I Hate About You (1999)

10tihay

Sincer, am văzut acest film acum mult timp și acțiunea îmi este puțin neclară în minte, dar nu ți l-aș recomanda dacă nu aș fi sigură că l-am iubit prima oară când l-am văzut.

Este o poveste de dragoste, poate clișeică pentru unii, dar să recunoaștem, cu toții avem plăceri vinovate, iar acest film cu siguranță este una. Ce țin minte sigur este poezia de la final care aproape m-a făcut să plâng și m-a făcut să mă gândesc: „Wow, oare când voi scrie și eu asta pentru cineva?”. Dacă te uiți, să îmi spui și mie ca să îmi reîmprospătezi memoria.

 

Credeai că asta e tot? Nu, mai am 3 genuri pe care vreau să le discut, lista este deja făcută, așa că probabil următoarea postare nu va fi continuarea acesteia, ci va fi ceva diferit. So stay tuned.

Sper că te-am ajutat în caz că te plictiseai. Apreciez dacă ai arăta asta și prietenilor tăi.

See ya.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: